Purtătorul de cuvânt al Președinției: Demisia lui Băsescu ar fi cea mai mare piedică pusă justiției, ar crea culoar lui Ponta

Purtătorul de cuvânt al Președinției: Demisia lui Băsescu ar fi cea mai mare piedică pusă justiției, ar crea culoar lui Ponta
Publicat: 19/06/2014, 23:09
Actualizat: 28/07/2014, 16:49

„Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care președintele României, domnul Traian Băsescu, l-ar putea da prestigiului justiției românești ar fi să demisioneze din funcție. Pentru oricine a trăit în România ultimilor doi ani este evident că demisia domnului președinte Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiției românești”, se arată într-o declarație a purtătorului de cuvânt al președintelui României, remisă, joi, agenției MEDIAFAX.

Oprea menționează faptul că, astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai premierului Victor Ponta, „cel care, din înalta poziție publică în care se afla, i-a apărat public fără nicio ezitare pe toți colegii de partid care au fost chemați în fața justiției”.

Fratele șefului statului, Mircea Băsescu, a fost reținut, joi seară, de procurorii anticorupție, care îl acuză de trafic de influență. Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea.

Înregistrările au provocat un scandal în mediul politic de la București. Premierul a cerut demisia șefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiției și reflexul firesc de a-și apăra fratele alege consolidarea justiției.

Premierul Victor Ponta a declarat că președintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenței justiției în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, și al familiei lui Bercea Mondial. El a adăugat că poate fi luată în calcul și suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...